O Copilărie Trăsnită

             Copilăria, perioada de care ne aducem cu drag aminte întotdeauna, reprezintă tot ce-i mai frumos din  viaţa fiecăruia, căci în copilărie sunt adunate cele mai plăcute amintiri, cele mai năstruşnice întâmplări şi cele mai inocente fapte.

               În această carte, "O Copilărie Trăsnită", veţi lectura povestirea unor amintiri din copilăria unui băiat la vârsta adolescenţei, amintiri care vă sunt relatate într-un mod amuzant, îmbinând proza cu poezia.

               Amintirile sale sunt prezentate în câteva capitole care pornesc chiar de la naşterea lui şi până la adolescenţă, aceasta din urmă reprezentând momentul în care copilul a început să se maturizeze şi să fie conştient şi răspunzător de faptele sale.

               La vârsta de 14 ani, el realizează importanţa fiecărui lucru şi îi înţelege mai bine pe cei din jurul său, oameni dragi lui, care au încercat să-l îndrume doar pe calea dreaptă a vieţii.

               Cu speranţa că pe viitor va fi altfel, mai încrezător, tânărul îşi ia rămas bun de la copilăria sa plină de peripeţii şi spune bun venit adolescenţei, o altă etapă importantă a vieţii lui.

In continuare pueti citi cîteva rînduri din primul capitol al acestei povești:

Hei, prieteni! Eu sunt Truli, cum îmi spun prietenii şi să vă spun ceva: amicii mei, când mă numesc aşa, nu greşesc deloc (sau „de loc”?!, gramatica asta îmi dă multe bătăi de cap!!!). Pentru că asta e firea mea, mai nebunatică. I-auzi cum am spus „mai nebunatică”. GREŞIT !!! De fapt sunt nebun de-a binelea! Eu vreau să fac totul Ok, dar din păcate aproape toate îmi ies pe dos! Cine-i de vină? Soarta! Nu eu!

            Acum am paisprezece ani, am trecut de prima fază din viaţa asta! Sunt mare! Însă până am ajuns aici am întâmpinat o grămadă de probleme şi sunt sigur că nici de acum încolo viaţa nu va fi prea... roz! Pentru că sunt prea zăpăcit şi nu înţeleg anumite lucruri.

Eu sunt Truli cel vestit

Şi de când pe lume am venit

N-am fost un copil cuminte,

Nu aveam prea multă minte.

Mă cunoaşte toată lumea

De când eram mic, acasă,

Şi până când am crescut

Toţi de mine au ştiut.

Ba c-am spart ceva prin casă,

Ba că m-am urcat pe masă,

Profesorii i-am supărat,

De-nvăţat, n-am învăţat!

Însă de-acum înainte

Vreau să fiu cel mai cuminte!

Nu mai fac nicio prostie,

Nu mai mint, așa să fie!

Promit să scriu cel mai frumos,

Să nu mai fiu cu susu-n jos!

Acum vă spun povestea mea

Poate-nvăţ şi eu ceva ... din ea! J